Sărbătoarea „Ispasului” în Parohia Domașnea

Astăzi, la Praznicul Înălțării Domnului, numit și „Ispasul”, credincioșii din Parohia Domașnea au participat la slujbele religioase prăznuind Înălțarea Domnului

După 40 de zile de la "Învierea Domnului nostru Iisus Hristos", sărbătorind Praznicul Înălțării Domnului, credincioșii din Parohia Domașnea au participat la săvârșirea slujbei Utreniei și a Sfintei Liturghii, de către părintele protopop Iosif Frenț al Protopopiatului Băile Herculane și paroh al Parohiei Ortodoxe Domașnea.

Ca de fiecare dată, în cadrul Dumnezeieștii Liturghii, numeroși credincioși din această parohie au pășit pe solee, în fața altarului, împărtășindu-se cu Trupul și Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morți, iar mai apoi, Înălțat la Ceruri.

Credincioșii sărbătoresc acest praznic, slăvind "Înălțarea Domnului", prin rostirea troparului: "Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii."

La finalul Sfintei Liturghii, părintele protopop a rostit un bogat cuvânt de învățătură credincioșilor, despre acest praznic împărătesc, Praznicul Înălțării Domnului, cum este descris și în pericopa evanghelică: "Şi, pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin." După aceea, părintele a oficiat o slujbă de sfințire a unor veșminte și acoperăminte, donate Bisericii, de către familia Cerna din Caransebeș.

Sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească.

Cu prilejul Zilei Eroilor, după săvârșirea Sfintei Liturghii, părintele protopop a oficiat o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc, după care, un grup de elevi de la Școala Gimnazială din Domașnea, coordonat de prof. Marina Benghia și prof. Magdalena Andrei, au recitat poezii și cântece în memoria eroilor români.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, în după-amiaza acestei zile, la Crucea-monument de la Domașnea, începând cu ora 16:00, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, și a unui sobor de preoți și diaconi, se va desfășura Comemorarea eroilor români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.


Autor: Claudiu Românu