Regele Mihai, depus în Holul de onoare al Castelului Peleş

Trupul Majestăţii Sale defuncte a fost depus miercuri, în jurul orei 14:00, în Holul de Onoare al Castelului Peleș.

După ce sicriul a fost aşezat pe catafalc, IPS Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, şi IPS Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, au oficiat un ceremonial religios.

În continuare au avut loc ceremonii închise publicului, la care au participat oficialităţi române şi străine după următorul program:

  • Ora 14:00-15:00 - Instituția Președintelui României, Președinția Republicii Moldova, Membrii Guvernului României și ai Guvernului Republicii Moldova, Membrii Parlamentului României și ai Parlamentului Republicii Moldova.
  • Ora 15:00-16:00 - Reprezentanții Instituțiilor Statului, centrale și locale.
  • Ora 16:00-17:00 - Reprezentanții Corpului Diplomatic, ai Uniunii Europene, NATO și ai Organizațiilor Internaționale.
  • Ora 17:00-18:00 - Reprezentanții Academiei Române și Academiei de Stat a Republicii Moldova, ai Bisericii Ortodoxe, ai Bisericii Catolice și ai celorlalte instituții ale Credinței.

Aeronava care a adus trupul Regelui Mihai a aterizat pe aeroportul Henri Coandădin Bucureşti miercuri, 13 decembrie 2017, în jurul orei 11:00.

La ora 18:00 cortegiul funerar va porni spre Bucureşti, sicriul cu trupul Regelui Mihai urmând să fie aşezat în Sala Tronului din Palatul Regal (Calea Victoriei, nr. 49-53). Ceremonia va avea caracter privat.

Autor: basilica.ro

VIDEO