Pelerinajul Floriilor la Timișoara

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Centrul eparhial, în colaborare cu parohiile timişorene şi preoţii din cuprinsul eparhiei, a organizat astăzi tradiţionala "Procesiune a Floriilor"

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Ioan, Arhiepiscopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului, şi cu purtarea de grijă a Preasfinţitului Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Centrul eparhial, în colaborare cu parohiile timişorene şi preoţii din cuprinsul eparhiei, a organizat astăzi tradiţionala "Procesiune a Floriilor".

La pelerinajul din ajunul praznicului Intrării Domnului în Ierusalim au participat clerici şi credincioşi din întreg oraşul de pe Bega cu icoane, flori şi stâlpări de salcie în mâini. Aceştia, împărţiţi în trei grupuri distincte, s-au îndreptat în procesiune, cântând imne de laudă şi pricesne, de la bisericile parohiale centrale spre Catedrala mitropolitană.

Pelerinajul s-a desfășurat pe următoarele trasee:

  • Biserica Ortodoxă din Piața Alexandru Mocioni nr. 9 - B-dul 16 Decembrie 1989 - Podul Traian - Catedrala mitropolitană;
  • Biserica Orotdoxă din strada profesor George Dragomir (Piața Crucii) - B-dul Mihai Viteazul - Podul de la Universitate - B-dul Regele Ferdinand (contrasens) - Catedrala mitropolitană;
  • Mitropolia Banatului - B-dul C.D. Loga (trotuar) - Catedrala mitropolitană.

În continuare, cei prezenţi au participat la slujba Vecerniei Mari unită cu Litia, oficiată de Preasfinţitul Paisie Lugojanul, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. La final, Întâistătătorul Mitropoliei Banatului a rostit un cuvânt de învățătură referitor la însemnătatea acestei sărbători ce înaugurează ultima săptămână din viața pământească a Mântuitorului Hristos.

Pelerinajul de Florii, organizat în ajunul marelui praznic al "Intrării Domnului în Ierusalim", reprezintă pentru toţi credincioşii un act de cinstire a jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin participarea la pelerinaj, Îl însoţim tainic pe Domnul pe drumul Pătimirilor Sale mântuitoare. Participarea la procesiunile cu icoanele făcătoare de minuni ne descoperă această binecuvântată stare a pelerinului, un veșnic căutător al lui Dumnezeu şi trăitor al spiritualităţii creștine. Totodată, pelerinajul îi adună într-o împreună lucrare pe credincioşi, pe calea slujirii Mântuitorului, a sfinţirii vieţii şi a desăvârşirii.


Autor: mitropolia-banatului.ro