Mănăstirea Nera, în veșminte de hram, la praznicul Sfintei Parascheva

Cu ocazia sărbătoririi Sfintei Cuvioase Parascheva, Mănăstirea Nera și-a prăznuit hramul

Sâmbătă, 14 octombrie, la sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, Mănăstirea Nera din județul Caraș-Severin, cunoscută ca fiind mănăstirea cu cea mai mare obşte din partea de vest a țării, şi-a cinstit ocrotitoarea. Cu această ocazie, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie în Paraclisul "Buna Vestire" al așezământului monahal.

La hramul aşezământului monahal au fost prezenți numeroși credincioși din întreg Banatul precum și din alte zone ale țării, mulți dintre aceștia, la momentul potrivit, împărtăşindu-se cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. Credincioșii prezenți au avut bucuria să se închine la veșmântul Cuvioasei Parascheva. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul psaltic "Ethos" al Episcopiei Caransebeșulu.


"Aici la Nera, există o familie duhovnicească extinsă și la marile sărbători și în special la hram, obștea extinsă a mănăstirii, credincioșii, ctitorii, binefacătorii și toți iubitorii acestui așezământ monahal vin ca să se reunească și să se întâlnească cu Mântuitorul Iisus Hristos, în comuniune euharistică. Ne bucurăm foarte mult că obștea acestei mănăstiri, crește și din punct de vedere numeric, dar și din punct de vedere calitativ de la o zi la alta. Ne bucurăm, de asemenea, că măicuțele de aici se ostenesc cu timp și fără timp, atât pentru viața duhovnicească, tot ceea ce înseamnă împlinirea rânduielilor vieții mănăstirești, cât și pentru ajutorarea celor bolnavi, știm foarte bine ca produsele nera alină suferințele multor bolnavi din țara noastră și nu numai. Îi mulțumim lui Dumnezeu că avem în eparhia noastră o asemenea mănăstire, o adevărată binecuvântare, pentru că într-adevăr aici lucrul Mariei cu lucrul Martei se împletesc în chip armonios și credincioșii văzând faptele cele bune ale maicilor care se nevoiesc aici Îl slăvesc neîncetat pe Tatăl nostru care este în ceruri", a arătat Părintele Episcop Lucian.

Mănăstirea Nera, aflată sub ocrotirea Sfintei Cuvioase Parascheva, se află la 20 km de Oraviţa, în Munţii Locvei, în apropierea localităţii Sasca Montană, pe malul stâng al râului Nera. Principalul ctitor al aşezământului monahal este domnul dr. Pavel Chirilă, fost director al Asociaţiei Christiana din Bucureşti. 

În mănăstire se prepară şi produse naturiste pentru tratarea unor afecţiuni trupeşti, dar şi pentru consum alimentar. Mănăstirea are şi o frumoasă bibliotecă, ateliere de pictură, de litografie, de croitorie şi de sculptură în lemn.

sursa: episcopiacaransebesului.ro


VIDEO TV