Biserica din localitatea Cârnecea a fost târnosită

În Duminica a 24-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Cârnecea

În Duminica a 24-a după Rusalii, Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Cârnecea, Protopopiatul Reșița, pentru a târnosi biserica parohială, după 178 de ani de la prima sfințire. 

Preasfinția Sa a sfințit sfântul locaș cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", în urma amplelor lucrări efectuate atât la exterior, cât și la interior, în special pictura și Sfânta Masă fiind restaurate și înfrumusețate. În continuare ierarhul înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârșit Sfânta Liturghie la care au participat numeroși credincioși, foarte mulți copii și tineri purtând haine populare. 

"Am poposit în această frumoasă duminică de toamnă, aici în Parohia Cârnecea, pentru a târnosi sfântul locaș construit în secolul al 19-lea, dar care nu a fost târnosit până acum. De aceea în ultima vreme părintele paroh dimpreună cu credincioșii acestei parohi, Consiliul și Comitetul parohial au lucrat foarte mult ca această biserică să fie renovată, și după 33 de ani de slujire a părintelui Păuniță ne aflăm aici să sfințim acest locaș și să ne bucurăm împreună cu toți ctitorii și binefăcătorii, cu autoritățile locale și cu toți cei care iubesc podoaba Casei lui Dumnezeu", a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

Pentru munca depusă în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor părintele paroh Păuniță Secula a fost hirotesit iconom de către ierarh. De asemenea, Părintele Episcop a oferit și binefăcătorilor sfântului locaș Diploma de excelență "Sfântul Apostol și Evanghelist Luca". 

Biserica cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Cârnecea a fost construită între anii 1834-1836 în stil baroc-vienez de către nobilul sârb Spasie Iagodici care este înmormântat în pronaosul bisericii, iar pictura a fost realizată în anul 1936 de către pictorul George Popovici și Nicolae Popovici din Grădinari. În 1839 biserica a fost sfințită de către episcopul Iosif Raiacici al Vârșețului.

Sursa: episcopiacaransebesului.ro

VIDEO TV