„Cerul și-a plâns eroii” la Domașnea

Joi, 17 mai 2018, la Praznicul Înălțării Domnului, numeroși credincioși au participat la Comemorarea eroilor români, la Crucea-monument de la Domașnea, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului

Cu prilejul evenimentului "Zilele Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului", în după-amiaza zilei de joi, numeroși credincioși din Parohia Domașnea, și nu numai, au fost prezenți la Crucea-monument de la Poarta Orientală, între Domașnea și Teregova, participând la Comemorarea eroilor români. Evenimentul s-a desfășurat printr-o slujbă de pomenire, săvârșită de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, pentru toți eroii români căzuți de-a lungul veacurilor pe toate câmpurile de luptă pentru credință, libertate, dreptate și pentru apărarea țării și întregirea neamului.

În cuvântul Său de învățătură, Preasfințitul Părinte Lucian, a vorbit despre importanța Crucii-monument. "Este foarte adevărat! Mi-am dorit de câțiva ani să ctitorim împreună, aici, la Poarta Orientală, între Domașnea și Teregova, un monument, să ctitorim împreună o sfântă cruce, pentru că suntem creștini și trebuie să-L mărturisim în tot locul și-n tot timpul, pe Cel care S-a răstignit pe Crucea Golgotei, pentru noi și pentru a noastră mântuire. Mi-am dorit demult, ca aici să avem un altar în fața căruia să ne închinăm și să ne adunăm periodic, tineri și vârstnici, cler și popor, autorități civile și militare, și să-nconjurăm cu bucurie această Cruce, acest monument înălțat aici, în primul rând pentru a arăta tuturor că suntem creștini și suntem pe veci stăpâni pe aceste meleaguri, și dintotdeauna, preoții au fost cu Crucea-n frunte, căci dintotdeauna, oastea a fost creștină și la mărturisit pe Hristos, Cel răstignit, Înviat și Înălțat la Ceruri. Iată, avem un eveniment important, care marchează Zilele Credinței și Culturii în Caraș-Severin, și anume, o slujbă de pomenire, o reuniune, aici, la Domașnea, în fața acestei Cruci, aici, împreună să-i pomenim pe cei care au crezut în Cruce și s-au jertfit pentru identitatea, demnitatea, unitatea, suveranitatea și libertatea noastră. Și iată, anul trecut, am ctitorit împreună o frumoasă Cruce din lemn, cea mai înaltă din România sculptată în lemn, în memoria luptătorilor din Rezistența anticomunistă, dar prin extensie, această Cruce, s-a ridicat în memoria tuturor eroilor și martirilor neamului românesc. De aceea, în fiecare an, cu ajutorul lui Dumnezeu, chiar dacă plouă, ne vom aduna aici de Înălțarea Domnului, să-i pomenim pe eroii și martirii neamului nostru românesc.", a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului.

La acest eveniment, pe o vreme nefavorabilă, au participat oficialități, autorități centrale județene, autorități locale, reprezentanți ai Armatei Române din cadrul Gărzii de Onoare a Batalionul 183 Artilerie "General Ion Dragalina" din Lugoj, preoți și credincioși, copii îmbrăcați în haine populare, cu toții unindu-se în rugăciune pentru odihna și veșnica pomenire a apărătorilor Ortodoxiei din Banat în perioada comunistă și a tuturor eroilor neamului românesc.

"După jertfă, vine învierea, după ploaie, iată, soarele ne încălzește. Nu putem ajunge la înviere, nu putem ajunge la biruință, fără Cruce și fără suferință. Ostașii noștri români, eroii neamului românesc, din toate locurile și din toate timpurile, s-au încrezut în puterea Crucii, s-au încrezut în Mântuitorul Cel care a biruit prin Cruce și ne-a dăruit tuturor libertatea, iertarea, dezlegarea și mântuirea. Ostașii neamului nostru românesc au plecat la luptă, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci. Dumnezeu să ne ajute! Toți cei care se însemnează cu semnul Sfintei Cruci să fie binecuvântați de Dumnezeu! La mulți ani, tuturor celor care s-au adunat astăzi, în jurul acestui Sfânt Altar! Veșnică pomenire eroilor patriei! Veșnică pomenire Făuritorilor Marii Uniri de la 1918!", a mai precizat Părintele Episcop Lucian.

La finalul slujbei de pomenire, un grup de elevi îmbrăcați în costume populare, de la Școala Gimnazială din Domașnea, coordonat de prof. Marina Benghia și prof. Magdalena Andrei, au recitat poezii și cântece în memoria tuturor eroilor ai neamului nostru românesc. Sărbătoarea s-a încheiat cu depunere de coroane și cu defilarea Gărzii de Onoare 183 Artilerie "General Ion Dragalina" din Lugoj.

Crucea-monument de la Domașnea a fost sfințită la 25 octombrie 2017, de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Aceasta, reprezintă un deziderat împlinit al Episcopiei Caransebeșului și al credincioșilor de realizare a unui monument creștin închinat partizanilor bănățeni care, prin credință statornică, determinare și verticalitate spiritual-morală, au luptat, pentru Banat și pentru România, împotriva nedreptăților regimului comunist.

Această manifestare a încheiat cea de-a 12-a ediție a evenimentului "Zilele Credinței și Culturii în Episcopia Caransebeșului".

Veșnică fie pomenirea eroilor neamului românesc!


Autor: Claudiu Românu