Activitate pro-vita la Reșița

Membrii Asociației Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte - filiala Reșița, alături de volutari ai Asociației "Din inimă pentru inimă" și studenți ai Facultății de Asistență Socială, au derulat, în după amiaza zilei de sâmbătă, 17 martie, o acțiune pro-vita intitulată "Flori. Mame Mulțumesc" în Parcul Tricolorului din municipiul Reșița

Acțiunea a constat, în primul rând, în oferirea de flori, alături de mulțumiri, mamelor și bunicilor întâlnite, în semn de recunoștință pentru că au dat viață copiilor lor. Interacțiunea voluntarilor cu mamele a oferit acestora momente de emoție deosebită, iar gestul lor a fost răsplătit cu zâmbete și mulțumiri din partea mămicilor, care s-au declarat surprinse și bucuroase de acțiunea tinerilor. De asemenea, cele câteva zeci de voluntari participanți au împărțit pliante cu invitații la "Marșul pentru viață", care va avea loc la Reșița, în data de 24 martie 2018.

"Acțiunea de azi a avut un impact deosebit asupra locuitorilor Reșiței, care au interacționat cu voluntarii noștri, pe de-o parte pentru că au aflat de organizarea «Marșului pentru viață» în orașul lor, iar, pe de altă parte, pentru doamnele care au fost întâmplinate cu flori a fost realmente o surpriză plăcută și inedită. Cred că, dincolo de promovarea marșului pentru viață, a fost vorba de un gest de prețuire a vieții, a minunii de a naște și de a te naște, de a transmite recunoștință tuturor celor care au ales viața", a precizat părintele Mihai Ciucur, coordonatorul Departamentului de tineret al eparhiei și unul dintre inițiatorii demersului.

Acțiunea s-a desfășurat timp de două ore, pe traseul cuprins între Parcul Tricolorului și zona Intim a municipiului Reșița și se încadrează în șirul manifestărilor pro-vita organizate de Episcopia Caransebeșului, alături de mai multe instituții și organizații județene, în luna martie - luna pentru viață.

În data de 24 martie 2018, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, eparhia noastră, alături de mai mulți parteneri, va organiza "Marșul pentru viață" cu tema "O lume pentru viață", la care sunt așteptați să participe locuitori de pe întreg cuprinsul județului Caraș-Severin. Marșul va începe la ora 12, la biserica "Sf. Ap. Petru și Pavel" din cartierul Govândari cu o slujbă religioasă și se va desfășurat pe traseul: Bd. Muncii - Intim - Parcul Tricolorului - Catedrala "Schimbarea la față", acolo unde corul "Laudae" al femeilor ortodoxe din Reșița va susține un program de pricesne, iar organizatorii vor adresa mesaje celor prezenți la eveniment.


Autor: Departamentul de Tineret