Achim Nica a fost omagiat la Obreja

Doinitorul Banatului, Achim Nica, a fost omagiat joi, 26 aprilie, în satul natal, Obreja

Evenimentul a debutat cu slujba parastasului săvârșită în biserica parohială cu hramul "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" de către Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului alături de un sobor de preoți și diaconi, în prezența autorităților locale, oameni de cultură, copii și tineri îmbrăcați în straie populare.

"Cu ajutorul lui Dumnezeu am oficiat o slujbă de pomenire pentru cel care a cântat preafrumos în Banat și nu numai, pentru rapsodul și doinitorul nostru de la Obreja, Achim Nica. Ne-am adus aminte de cel care a cântat atât în strana strămoșească, în sfânta biserică, cât și pe marile șcene, închinându-se lui Dumnezeu și bucurându-i pe toți cei care l-au ascultat cu mult interes și cu multă plăcere. Achim Nica este un nume cu rezonanță în folclorul românesc, mai ales că a știut din tinerețe să îmbine cântul popular bănățean, cu portul, dar a știut să îmbine credința cu tot ceea ce înseamnă manifestarea culturii tradiționale românești", a subliniat Preasfințitul Părinte Lucian.

După slujbă la școala din localitate au avut loc mai multe lansări de carte. În continuare la Căminul cultural din Obreja, ce poartă numele renumitului rapsod, s-a desfășurat cea de-a 6-a ediție a festivalului "Achim Nica". Copiii din localitate îmbrăcați în haine populare specifice Văii Bistrei au oferit un moment artistic de cântări și jocuri din Banat, iar interpreți cunoscuți de muzică populară au încântat publicul.

"Manifestarea spiritual-culturală închinată rapsodului Banatului este într-adevăr o manifestare complexă, deoarece cuprinde și această latură spirituală, dar și folclorică, culturală, tradițională a spiritualității și a exprimării bănățene. Marele doinitor Achim Nica a fost o personalitate complexă, care a unit într-un fel cântarea de strană, adică exprimarea liturgică cu această exprimare folclorică și tradițională. De aceea în fiecare an începem evenimentele printr-o rugăciune de pomenire în biserica unde Achim Nica a cântat în strană, după care continuăm cu exprimarea folclorică tradițională ca un semn al păstrării tradițiilor, dar și a transmiterii acestora către urmașii noștrii", a punctat părintele Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caransebeșului.

De asemenea, în holul căminului cultural a fost vernisată expoziția foto-documentară "Episcopia Caransebeșului și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918", imagini și documente ce atestă participarea bănățenilor la Marea Unire de la Alba Iulia.


Autor: episcopiacaransebesului.ro