70 de ani de la reînființarea Mitropoliei Banatului

În Duminica a 23-a după Rusalii la catedrala mitropolitană din Timișoara a avut loc o serie de evenimente dedicate celor șapte decenii de la reînființarea Mitropoliei Banatului

În Duminica a 23-a după Rusalii la catedrala mitropolitană din Timișoara a avut loc o serie de evenimente dedicate celor șapte decenii de la reînființarea Mitropoliei Banatului. Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod a Bisericii Ortodoxe Române alături de părinții consilieri de la Centrul eparhial și de preoții și diaconii de la catedrala mitropolitană.

Din soborul ierarhilor au făcut parte: Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei și Episcop administrator al Episcopiei Daciei Felix, Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhepiscopiei Timișoarei și Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

În timpul Sfintei Liturghii au fost pomeniți ctitorii și personalitățile ce au contribuit la împlinirea visului bănățean din această parte a țării, de a avea o Mitropolie, precum: Mitropolitul Vasile Lazarescu, Protopopul Dimitrie Țichindeal, avocatul Emaoil Ungureanu, Protopopul Dimitrie Țiucra ș.a.

Cuvântul de învățătură a fost rostit de Chiriarhul Ardealului, Părintele Mitropolit Laurențiu, care a explicat numeroșilor credincioși bănățeni, prezenți la Sfânta Liturghie, pericopa evanghelică de la Evanghelistul Luca, cap. 8, 26-39, unde se vorbește despre vindecare minunată a demonizatului din ținutul Gherghesenilor de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului s-a adresat ierahilor prezenți, dar și credincioșilor, care un umplut până la refuz catedrala din Timișoara, aducând mulțumiri înaintașilor săi, cei care au ctitorit această Mitropolie, vrednicilor ierarhi ce au păstorit-o, mitropoliții, Vasile Lazarescu și Nicolae Corneau. De asemenea, Părintele Mitropolit Ioan a vorbit și despre ocrotirea Mitropoliei Banatului de către Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș.

***

La mijlocul sec. al XX-lea, după reușirea unificării statale a poporului român, atât în Congresul mitropolitan de la Sibiu, cât și în Congresul Național Bisericesc și în adunările de la Timișoara, reactivarea Mitropoliei Ortodoxe Române a Banatului (înființată pe vatra vechii Mitropolii atestată documentar încă de la începutul sec. al XVII-lea) devenise un deziderat. Astfel, la 24 iunie 1947, dorința credincioșilor din aceste părți a fost îndeplinită prin ridicarea Episcopiei Ortodoxe Române din Timișoara la rangul de Arhiepiscopie. În ședința din 24 aprilie 1947 a Sinodului Permanent, membrii sinodali, "lucrând sub ocrotirea și insuflarea Preasfântului și de viață făcătorului Duh, apreciind cum se cuvine stăruința în dreapta credință și atașamentul față de Biserica străbună a fiilor săi duhovnicești de pe frumoasele plaiuri bănățene, exteriorizate și prin sacrificiile materiale cu care au ridicat deosebitul de frumos locaș al Domnului în orașul Timișoara, au găsit de bine să ia în considerare cererile repetate ale acestor credincioși bănățeni pentru înălțarea în rang a episcopiei lor din Timișoara".

După patru luni, la sărbătoarea Sfântului Marelui Mucenic Dimitrie (26 octombrie 1947), în Catedrala din Timișoara are loc întronizarea Arhiepiscopului Vasile Lăzărescu în demnitatea de mitropolit al Banatului. Prin hotărârea Sfântului Sinod și legea emisă de conducerea statului s-a stabilit jurizdicția teritorială a noii instituții. Dacă la momentul înființării, Mitropolia Banatului cuprindea Arhiepiscopia Timișoarei și Episcopia Caransebeșului, astăzi, după o serie de reorganizări a vieții bisericești, aceasta cuprinde pe lângă acestea două și Arhiepiscopia Aradului.

Autor: mitropolia-banatului.ro

VIDEO TV